Heck, am neglijat blogul ăsta o vreme, dar guess what-where-when-why! Îmi voi pune toate planurile în practică aici pentru a-mi satisface nevoia de-a scrie! Isn’t that cool? Altfel spus, stay tuned!

Italia 2006, la gazda unde era el, în camera lui de la subsol care avea un mic gemuleţ sus, cu gratii, la nivelul pământului.
Vali (închizând uşa cu cheia): bă hai să o aruncăm pe geam să vedem cum mai ieşim
Vlad: potoleşte-te că te omor, îţi dau cu cheia franceză în cap
BANG! BANG!
Vali: YOU ASKED FOR IT!
(Vali aruncă cheia prin geam, intrând într-o gaură din pământ lângă un trandafir)
Vlad: Ăsta e de departe cel mai retardat lucru pe care l-ai făcut vreodată…

Din clasa întâi până într-a 8a am stat în bancă cu Vlad, cel mai spiritual şi mai ciudat prieten pe care l-am avut vreodată. Ciudat, freak. Dar în sensul bun…

Era cam singura persoană cu care aveam ceva în comun din clasa aia… amândoi desenam (el întotdeauna a fost mai bun, chiar e artist), îi bârfeam pe ceilalţi din clasă pe faţă, dar în engleză şi (asta în clasele mici) jucam warcraft/starcraft pe hârtie (yep, ai citit bine, desenam bazele… aveam interval de timp în care să desenăm şi unităţile, eram cam geeks în 1-4, dar tot eram mai tari decât ceilalţi).

Dacă ar fi să-l descriu succint, Vlad e un artist psihopat sadic, desenează bine şi joacă teatru, mereu imită personaje (din south park în special), are un simt al umorului cam prea dezvoltat şi merită să moară. în chinuri.

Am făcut muuuule lucruri retardate together, şi pot spune că într-un fel este prieten adevărat. prietenie sinceră, fără să ne vedem mereu (ne întâlnim chiar rar), no ass-kissing, no nothing. Probabil nu va citi asta niciodată, si mă simt mai bine într-un fel.

Legat de povestea de la început, am găsit cheia după aproximativ 3 ore. nu puteam ieşi din cameră, dar am reuşit să ne urcăm pân la geamul ăla şi să o luăm. nu ştiu de ce am ales-o pe asta, nu demonstrează nimic, e retardată, penibilă, dar mi-a rămas în minte. I just miss the old days… vireal, basketball, english, warcraft, bătăile noastre.

Acum 2 saptamani, tema la romana: “Poate da iubirea o stare de imponderabilitate celui care o simte?”. Raspunsul meu:
Daca prin imponderabilitate intelegem starea de euforie ce te face sa uiti de orice problema, uitand lucruri marunte, sau chiar importante (ex. ziua tezei) doar ca te-ai gandit prea mult la ea, starea de uitare completa de sine si de fericire aproape inexplicabila, de rosu in obraji, fluturi in stomac si fiori de-alungul intregului corp, de a face sacrificii sau incabilitatea de a focaliza orice alta forma decat cea a fiintei ei, atunci da. Levitezi cand iubesti, cand o vezi fericita…

Dacă eram o lună, aş fi fost decembrie, pentru zăpadă (i wish) şi atmosferă.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost sâmbătă seara.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost noaptea.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost delfinul.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost ca o busolă magică, arătând nordul, magic.
Dacă eram o virtute, aş fi fost altruismul.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Brâncoveanu.
Dacă eram o planeta, aş fi fost Europa (nu mă refer la continent… ci la satelitul natural al Jupiterului.. ăla acoperit cu gheaţă).
Dacă eram un lichid, aş fi fost oxigenul lichid.
Dacă eram o piatră, aş fi fost smalardul.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost un vultur (ar fi kindaaa scârbos, n-aş vrea sa fiu necrofag, dar mai bine decât papagal, pinguin sau alte tâmpenii de păsări)
Dacă eram o plantă, aş fi fost cânepa (n-aş consuma, dar aş suci minţile ălora junkie, morţi după MJ).
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost o furtună, cu fulgere.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost câte un pic din fiecare emoţie existentă.
Dacă eram un sunet, aş fi fost un scratch (DJ shitz).
Dacă eram un element, aş fi fost focul.
Dacă eram un cântec, aş fi fost You don’t know me (Apparat).
Dacă eram un film, aş fi fost A million dollar baby.
Dacă eram un serial, aş fi fost Lost (misterios, deşi Prison Break e mai tare).
Dacă eram o carte, aş fi fost Biblia.
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost Raziel (Legacy of Kain: Soul Reaver) sau Michael Scofield (Prison Break).
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost o clătită.
Dacă eram un oraş, aş fi fost Paris.
Dacă eram un gust, aş fi fost gustul buzelor, limbii şi obrajilor ei. Ei. Eeeeei.
Dacă eram o aromă, aş fi fost… uhm… citeste randul anterior. cam la fel.
Dacă eram o culoare, aş fi fost asta.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost inextricabil.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost inima.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost un zâmbet amar.
Dacă eram o materie de şcoala, aş fi fost matematica.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Goku (DBZ).
Dacă eram o formă, aş fi fost un x.
Dacă eram un numar aş fi fost (pi)*321451234535123523152367423132442342 sau 2+3i (merci ank pt sugestia cu numerele complexe)
Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost metroul.
Dacă eram o haină, aş fi fost o geacă reversible (cu 2 feţe).

Leapşa primită de la deiuţ (vezi blogrollu’ ca mi-e lene de linkuri),  merge la cine vrea (probabil nimeni). Don’t know, don’t care. Şi aşa cred că îmi vine să sparg pc-ul ca merge ca naiba netul. Mulţumiri Domnului ca se procură greu armele in România, altfel probabil că dacă aş fi in US aş lua o armă si aş omorî 90% din elevi, 99% din profi. bastardz, cu tot cu notele lor.  prison break şi south park, am cu ce să omor timpu so screw this blog, i’m out (pt seara asta! (: )

De aproximativ un an am început să citesc bloguri, să las comentarii, să mă amuz şi tot ce se poate face legat de un blog. În cele din urmă mi-am şi făcut unul. Eram foarte entuziasmat de ideea de blog. Îmi făcusem multe planuri, aveam idei de articole, de poveşti, aveam de gând să-mi cumpăr cameră video şi să fac homemade videos şi chiar un fel de film. Aveam de gând să fac un fel de portrete scrise ale unor persoane pe care le cunosc ca apoi să fac poveşti ce le conţin (asta ca să nu întrebe lumea despre cine e vorba). De asemenea vroiam să îmi fac un fel de album de poze online pe blog, să devin cunoscut, să am vizitatori etc.
Dar.. e mai greu decât mă aşteptam. Multe din idei îmi veneau noaptea târziu, iar a doua zi le uitam. Şi nu e timp… 7 ore pe zi la şcoală (se pun şi chiulurile, cine ar chiuli ca să scrie pe blog?), teme, olimpiade, ieşiri cu prietenii.
Oricum n-am de gând să renunţ. Nici nu vreau să devin obsedat de blog, dar nici să îl ţin degeaba. Încă câteva zile să termin câteva chestii de rezolvat şi voi scrie mai multe, chestii (sper) interesante. Nu-mi mai pasă deja de vizitatori, dar sunt bineveniţi (cine ar spune nu?).
Acuma abordând cu totul alte planuri, am de gând să fac mai multe la vară. Chestii pe care vroiam demult să le fac dar n-am apucat (să învăţ să cânt la un instrument, să joc mai mult baschet, să mă întâlnesc cu ăştia la monopoly, să redevin măcar pentru câteva zile gamer şi să fac un post cu bancuri despre Oanca, să merg la târgu-jiu, să merg la ştrand cu victor, amândoi). Dar cel mai mult timp vreau să-mi petrec timpul cu Deea, probabil singura persoană capabilă să intre în mintea mea, să mă înţeleagă.
Revin cât se poate de curând (2-3 zile), pân atunci bye-bye.
ps: unele faze nu sunt foarte clare pt cei care nu mă cunosc. Nicio grijă, vor fi clarificate pentru cine vrea să afle.

Sunt scârbit de-oraş, de şoferii care aproape te calcă pe trecere şi apoi te înjură că nu te grăbeşti, de ţăranii care ascultă manele FĂRĂ CĂŞTI, s-audă toţi, de poliţişti, de oameni, de tot. Acum 2 săptămâni am văzut nişte comunitari care se luaseră de o tipă cu probleme psihice fără absolut niciun motiv în afară de deliciul sadic personal, o ironizau şi o puneau să facă mişcarea aia gen forward-backward pe care o fac unii cu probleme. Peste doar câteva zile se băteau la sânge nişte copii pe centru iar comunitarii ăia nu făceau nimic. So cum slobozi să nu-njuri pe blog, pe melodii, în graff-uri sau ziare (fiecare pe unde poate) poliţiştii ăştia egoişti?

Mult timp am sărit cu gura pe alţii care erau rasişti şi ziceam că nu e normal, că trebuie sa fii tolerant, că nu contează culoarea pielii etc.  Dar m-am săturat să mă mint. De câţiva ani de zile poliţia ascunde nişte cifre foarte alarmante. Cam 80% din crime sunt făcute de ţigani, în condiţiile în care ei sunt doar o minoritate, nici măcar 10% din populaţie. Foarte real, cum să nu fie când de fiecare dată când cineva se ia pe stradă de mine e ţigan? Ok.. sunt convins că ei nu sunt aşa genetic, ci pur şi simplu nimeni nu face nimic ca să îi educe. nici ei nu fac eforturi. Aşa că da, sunt rasist şi mă doare undeva de aceşti oameni.

Cu alte rase n-am absolut nimic, cei 2 negri pe care i-am cunoscut erau mai culţi si mai educaţi decât mine, iar cu alţii n-am interacţionat. E vorba doar de educaţie, altfel şi ţiganii ăştia ar fi ok. Dacă totuşi eşti ţigan şi citeşti asta şi apoi mă vei înjura sau mă vei ameninţa, VEI CONFIRMA TOT CE AM ZIS DESPRE CEI CA TINE.

ps: sunt şi excepţii. şi niciodată nu voi susţine discriminarea, dimpotrivă, sunt împotriva ei, dar trebuie făcut ceva. nu putem sta să ne luăm palme de la o minoritate care ne discriminează, iar noi să îi tratăm la fel ca pe restul. nu cred că există ţigani care să nu fie rasişti.

ps2: A.C.A.B.

Steve Irwin. A fost un om bun, amuzant, unul dintre putinii carora le pasa de viata, oameni, natura. Prezenta prin documentarele sale fauna intr-o maniera pur si simplu magnifica. Era ceva in vocea lui cand vorbea (Just look at that BEAUUUUTIFUL snake), ceva care te facea sa-ti pese. Am aflat de moartea sa chiar in ziua respectiva, de la Yahoo! News. Si-am plans putin…
Recent a fost un concurs intre licee organizat de AISEC, sustinut de cei care au fost la un training de management, leadership and soo on. Fiecare liceu a avut un continent de prezentat, o persoana pe care sa o costumeze intr-o personalitate de pe acel continent, au fost multe activitati. Noi (Carolu’) am avut Australia, si personalitatea principala a fost Steve. Am castigat, le-am dat-o fraierilor din Buzesti (nu toti din Buzesti sunt fraieri, doar aia care au participat =] reason: gesturi nesportive), a fost perfect. Regret doar ca am uitat sa tinem un moment de reculegere pentru Steve.
Vor fi si poze in curand de la eveniment. Crikey!

De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? [...]

poezia intreaga aici.  Incearca pur si simplu sa o reciti fara sa sune a “CE PANA MEA!?” =)) iti dau o bere daca reusesti. alte comentarii privind poezia in sine, later guys.

ps: nu-i inteleg pe cei care il renega pe cel mai valoros poet roman.

Ia, ca să nu ziceţi că îs blogger degeaba, uitaţi câteva recomandări:

FILME: Eternal Sunshine of a Spotless Mind (preferatul meu), A Million Dollar Baby, Artificial Intelligence, The Butterfly Effect, The Matrix (nu e doar un film de acţiune), Charlie and the Chocolate Factory (kinda weird), Back to the Future, The Polar Express, The Grinch (astea două din urmă sunt perfecte de văzut de Crăciun, asta dacă nu rămâi cu Home Alone ca în fiecare an), The Departed and so on…

MUZICĂ: Kazi Ploae, NA, Patrice, Porcelain and the Tramps. (songs Nebulozitate, Zenit, Love, Pun Pariu, The Preyingmantis).

POEZII: Vanitas, Nevroză, Poveste (Bacovia), Veneţia, Scrisoarea I (Eminescu).

BLOGURI: al meu + check out my blogroll.

Dacă postul pare oarecum plictisitor, atunciiiiii nu-mi pasă. Still, hope u like it. :d

si pe pod trecea bascula…